Alienarea parentală. Remedii în plan juridic

Scurte considerații introductive 

Alienarea parentală reprezintă procesul prin care unul dintre părinți, intenționat, generează o situație în care copilul ajunge să aibă, fără culpa celuilalt părinte, o relație disfuncțională cu acesta. Ambii părinți joacă un rol esențial în viața copiilor, pentru dezvoltarea psihosocială a acestora, demonstrându-se faptul că un copil crescut cu dragoste de ambii părinți, chiar și atunci când nu locuiesc împreună, are șanse extraordinare de integrare socială. 

1. Conceptul de alienare parentală și caracteristicile acestuia 

Parental Alienation Syndrome (PAS) sau sindromul de alienare parentală a fost conceptualizat în anul 1985 de către profesorul de psihiatrie american Richard A. Gardner, fiind, în esență, o formă de abuz emoțional exercitată asupra copilului, scopul fiind distrugerea treptată a relației dintre copil și părintele nerezident [1]. 

În plan psihologic, indiciile care ne ajută să recunoaștem alienarea parentală sunt reprezentate de folosirea reproșurilor, jignirilor de către părintele alienator cu privire la celălalt părinte, în prezența copilului, folosirea de subînțelesuri sau expresii faciale, care ar induce copilului ideea conform căreia celălalt părinte l-a părăsit, nu îl mai iubește, este violent, etc. Astfel, prin repetarea acelorași idei, copilul începe să manifeste dispreț față de celălalt părinte. 

Astfel, într-un dosar civil ce s-a aflat pe rolul instanței judecătorești [2], s-a reținut că mama, împreună cu actualul său concubin le insufla copiilor dispreț față de tată, cu intenția vădită de a-i înstrăina de acesta. 

Prin folosirea acestor mijloace, copilul a fost influențat, chiar manipulat, fără însă a realiza gravitatea acțiunilor părintelui alienator, susținând astfel că el însuși alege să refuze relația cu părintele alienat. 

Într-o altă cauză [3], instanța a reținut ca fiind act de alienare parentală modalitatea prin care mama încerca să țină copilul departe de tatăl lui, prin implicarea acestuia în diferite activități zilnice, cum ar fi kempo, lecții de pian, limitându-i astfel relația cu tatăl doar la activitățile pe care aceasta le considera utile. S-a susținut și invederat în acest sens faptul că este o mamă excesiv de posesivă, care nu conștientizează faptul că prezența tatălui în viața minorului este esențială pentru dezvoltarea sa normală fizică, morală și psihosocială. 

Uneori, se poate întâmpla ca “părintele căruia i-a fost încredinţat copilul să se defuleze, transmiţându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte faţă de fostul său soţ, care, deşi poate fi întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului” [4]. În aceste condiții, copilul ajunge să preia comportamentul părintelui său alienator, susținându-l și luându-i constant apărarea. 

În acest sens, într-o speță [5], pârâtul a recunoscut la întrebările formulate cu ocazia interogatoriului faptul că a adresat injurii reclamantei de față cu minorul și că l-a îndemnat pe minor să facă același lucru, fapt probat cu înregistrări video, instanța reținând că alienarea parentală în acest caz s-a produs preponderent prin instigarea minorului la a adopta față de mama sa același comportament ca și tatăl și de a folosi aceleași expresii jignitoare, fiind ignorate cu desăvârșire sentimentele copilului și nevoia acestuia de afecțiune din partea ambilor părinți. 

Problematica alienării parentale a fost examinată și în cauze ce s-au aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, precum: Ignaccolo-Zenide v. România, Vyshnyakov v. Ucraina, Kruškić v. Croaţia, Sommerfeld v. Germania, Nazarenko v. Rusia. 

În cauza Johansen vs. Norvegia, CEDO a stabilit că „legăturile personale între părinte şi copilul său reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, chiar dacă relaţia între părinţi s-a rupt, iar măsurile interne care ar împiedica o asemenea relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă familială, raportat la articolul 8 din Convenţie” [6]. 

Cu titlu exemplificativ, într-o altă speță [7], Nazarenko împotriva Rusiei, deși s-a reținut faptul că reclamantul nu era tatăl biologic al copilului, întrucât aceștia au dezvoltat o legătură afectivă destul de strânsă, s-a concluzionat că relația lor constituia viață de familie, în lumina articolului 8 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prin urmare s-a încălcat dreptul reclamantului prin interzicerea de a avea legături personale cu copilul, demonstându-se cu ajutorul experților că păstrarea unei legături vii între cei doi era în interesul superior al minorului. La nivel conclusiv, din jurisprudența Curții de la Strasbourg se reține faptul că autoritățile competente trebuie să depună toate diligențele, prin pârghiile legale aflate la dispoziția lor, pentru a contracara efectele dăunătoare ale acestei forme de abuz emoțional. În acest sens, amintim reformarea procedurii de executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori (art.910-914 Cod procedură civilă). 

2. Efectele juridice ale constatării situației de alienare parentală 

După cum am mai arătat, este imperios necesar ca fiecare copil să aparțină unei familii și să crească alături de ambii săi părinți, să nu fie expus unor situații tensionate, discuții în contradictoriu. Mai mult decât atât, dreptul părintelui de a menţine legături personale cu copilul, 

precum şi de a veghea la ocrotirea sa, nu e o simplă facultate, ci şi o îndatorire, astfel cum este prevăzut la articolul 262 din Codul Civil în vigoare. 

Interesul superior al copilului este elementul care trebuie să stea la baza formării convingerii unui judecător atunci când este învestit să ia o decizie cu privire la o situație familială, după cum dispune legiuitorul în art. 263 Cod Civil, respectiv în Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 

În practică apar situații destul de triste, unele chiar umbrite de violență în familie, situație în care instanța are un rol extrem de important, fiind chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești. 

Într-o astfel de speță [8], instanța a admis cererea ce avea ca obiect ordonanța președințială-stabilire program de legături personale, așa cum a fost precizată de reclamant, în cauză tatăl minorului, permițându-i astfel acestuia să mențină relațiile cu al său copil, ca urmare a reținerii situației de alienare parentală, care rezultă în mod vizibil din datele menționate. 

Tot în același sens [9], s-a admis o cerere, însă de această dată instanța ia o altă măsură, schimbând domiciliul minorului, ca urmare a constatării alienării parentale. Această măsură a fost dispusă întrucât “împrejurările existente la data la care a fost iniţial stabilit domiciliul minorului s-au schimbat semnificativ şi, în situaţia actuală, ele nu mai corespund interesului superior al copilului, or, un părinte care îl supune pe copil unei forme de abuz nu oferă garanţiile necesare, în primul rând morale, pentru ca domiciliul copilului să fie stabilit la el.” [10] 

1. Concluzii 

Pe rolul instanțelor naționale există o serie de solicitări și, pe cale de consecință se pronunță hotărâri ce fac referire la sindromul alienării parentale și la sancționarea părintelui alienator, inclusiv prin dispunerea exercitării exclusive a autorității părintești în favoarea celuilalt părinte-victimă a alienării parentale. 

Mai mult decât atât, respectarea vieţii de familie este un drept fundamental, consacrat de articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, încălcarea acestui drept fiind sancționată de Curtea Europeană, atunci când constată că autorităţile naționale competente nu au adoptat toate măsurile apte să permită, în mod rezonabil, menținerea legăturilor de familie [11]. 

Totodată, în data de 9 aprilie 2024 a fost adoptat de către cele două Camere ale Parlamentului un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, proiect care își propune să reglementeze alienarea parentală în România, să îi dea astfel o definiție clară, să prevină cazurile de alienare și să le combată pe cele în curs de desfășurare și de asemenea, să repare legăturile dintre părinți și copii. Vestea bună este că în 30 

aprilie 2024, Președintele României a semnat decretul privind promulgarea legii și astfel în data de 7 mai 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 123/2024 pentru modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, lege ce intră în vigoare la data de 10 mai. O asemenea reglementare va veni cu siguranță în ajutorul judecătorilor, autorităților competente, făcând astfel lumină în legislația noastră în ceea ce privește alienarea parentală, aducând completări însemnate și concrete în materie. 

Florea Garofița-Denisa

Bibliografie 

1. Margit Gaffal, Parental Alienation in Divorce Judgments, InDret, vol. 4, 2012: http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2182523 
2. În acest sens, a se vedea Judecătoria Brașov, Hotărârea nr. 2215/ 12 martie 2024, consultată prin intermediul www.rejust.ro 
3. A se vedea Judecătoria Slobozia, Hotărârea nr. 530/14 martie 2024, disponibilă prin intermediul www.rejust.ro 
4. Nicolae Ioana, Reflectarea sindromului de alienare parentală în jurisprudența românească, în Pandectele Române nr. 11 din 2016, accesat prin intermediul www.sintact.ro. 
5. În acest sens, Judecătoria Zărnești, Hotărârea nr. 660/ 19 mai 2022, accesată prin intermediul www.rejust.ro 
6. Nicolae Ioana, Reflectarea sindromului de alienare parentală în jurisprudența românească, în Pandectele Române nr. 11 din 2016, accesat prin intermediul www.sintact.ro. 
7. CEDO, Nazarenko v. Rusia, 16 iulie 2015, www.echr.coe.int 
8. A se vedea Judecătoria Slobozia, Hotărârea nr. 530/14 martie 2024, disponibilă prin intermediul www.rejust.ro 
9. Judecătoria Zărnești, Hotărârea nr. 660/ 19 mai 2022, accesată prin intermediul www.rejust.ro 
10. Barbur Diana Flavia, Alienarea parentală, în Pandectele Române nr. 6 din 2016, accesat prin intermediul www.sintact.ro. 
11. Georgeta-Bianca Spîrchez, Neexecutarea hotărârilor privind exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, cauză a alienării parentale. Câteva repere din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului, Revista Universul Juridic nr.3/2022 

Articol realizat de Florea Garofița-Denisa, studentă în cadrul Facultății de Drept ,Universitatea Transilvania din Brașov, sub coordonarea doamnei Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ, Lect.dr. în cadrul Facultății de Drept, Universitatea Transilvania.