Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Prezentare introductivă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost înființată prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, deschisă pentru semnare la Roma în data de 4 noiembrie 1950 și intrată în vigoare din 3 septembrie 1953.

Ratione materiae Curtea este competentă să judece încălcari ale drepturilor omului și ale libertaților fundamentale, prevăzute de Convenție și de Protocoalele sale adiționale.

Părți în procedură pot fi atât statele cât și persoanele fizice, grupuri de persoane fizice și ONG-uri. Spre deosebire de persoanele fizice, grupurile de persoane și ONG-urile care pot fi doar reclamanți în cauză, statele pot avea atât calitatea de reclamant  (prin intermediul unei cereri inter-statale) cât și cea de pârât.

În ceea ce privește ratione temporis, pentru a intra în competența Curții încălcările trebuie să se fi produs sau să subziste ulterior intrarii în vigoare a Convenției pentru statul respectiv (Convenția a intrat în vigoare pentru România la data de 20 iunie 1994).

Curtea de la Strasbourg este guvernată de principiul subsidiarității. În virtutea acestuia, cererea adresată Curții nu reprezintă o cale suplimentară de atac a hotărârii, aplicarea standardului Convenției trebuind sa se facă, în primul rând, de către judecătorul național, intervenția Curții va avea loc doar în măsura în care sistemul judiciar național nu poate ori nu dorește să asigure respectarea drepturilor prevazute de Convenție ori reparararea prejudiciului suferit prin încălcarea dispozițiilor acesteia.

Condițiile de admisibilitate a sesizării sunt prevazute de articolul 35 al Convenției conform căruia sesizarea trebuie făcută după epuizarea tuturor cailor de recurs interne, într-un termen de cel mult 6 luni de la data deciziei definitive (Protocolul nr. 15 modifică termenul de 6 luni în 4 luni), cererea nu trebuie să fie anonimă, în mod esențial aceeași cu una examinată anterior de Curte ori supusă deja unei alte instanțe internaționale (în măsura în care nu conține elemente noi), incompatibilă cu prevederile Convenției, vădit nefondată ori abuzivă.

De asemenea Curtea va declara inadmisibilă orice cerere individuală în măsura în care consideră că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.

Procedura în fața Curții este publică și contradictorie, constând dintr-o fază scrisă și uneori una orală. Deși limbile oficiale sunt engleza si franceza, cererile pot fi redactate și în limba statelor contractante.

În sfârșit, nu de puține ori, hotărârile Curții au condus la veritabile schimbări în legislațiile naționale datorită caracterului lor obligatoriu pentru statele părți la Convenție, iar ca o garanție suplimentară, executarea hotărârii este monitorizată atent de către Comitetul Miniștrilor, organul executiv al Consiliului Europei.

_____________________________________________________________

Referințe și linkuri utile:

B. Aurescu, Jurisdicții internaționale, ediția 2, ed. C.H. Beck, București, 2013.

http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf

http://www.echr.coe.int/Documents/Application_Form_2014_1_RON.pdf

Related articles