Despre migrație neregulată, refugiați, terorism și dezvoltare sustenabilă

Articolul îi aparține domnului ambasador dr. Ion Jinga, Reprezentant Permanent al României în cadrul Organizației Națiunilor Unite la New York.

Traducere realizată cu sprijinul lui Andrei Bănică

Pe data de 19 noiembrie, Preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite a convocat o întâlnire neoficială pentru a fi luate în considerare modalităţile prin care se poate rezolva criza globală a refugiaţilor. La eveniment au participat câțiva dintre cei mai importanţi membri ai ONU: Mogens Lykketoft, Preşedintele Adunării Generale, Jan Eliasson, adjunctul Secretarului General al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Helen Clark, Administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Stephen O’Brien, Subsecretarul ONU pentru Afacerile Umanitare. Am fost încantat să văd printre participanţi pe David Miliband, cel ce era Secretarul britanic al Afacerilor Externe în primii mei ani în calitate de ambsador la Londra, acum preşedintele si CEO-ul Comitetului Internaţional pentru Ajutorare, o organizaţie non-guvernamentală de ajutor umanitar si dezvoltare fondată în 1933 de către Albert Einstein. În ziua următoare a participat şi Secretarul General ONU Ban Ki-moon la întâlnirea Adunării Generale referitoare la conştientizarea tragediilor provocate de valul neregulat de migranţi în bazinul mediteraneean, în special de cetăţenii sirieni ce caută azil.

Ambele evenimente au presupus dezbateri în privinţa unor teme de imapact global, dat fiind faptul că în prezent ne aflăm în faţa unui număr de 60 de milioane de refugiaţi în lume. De la începutul anului 2015, mai mult de 750 000 de refugiaţi au trecut Marea Mediterană înspre Europa şi aproape 3500 dintre aceştia au murit înecați. Criza refugiaţilor este complexă, şi necesită mai mult decât un răspuns dat nevoilor umanitare urgente. Presupune, de asemenea, analizarea unor aspecte financiare în ceea ce priveşte integrarea şi protecţia graniţelor. Fără mijloace adecvate pentru a rezolva aceste probleme, fiecare val de emigranţi îl va depăşi pe cel anterior.

De la Organizaţia Naţiunilor Unite, ca o reflexie a comunităţii internaţionale, se aşteaptă asumarea unor noi angajamente care să rezolve, într-o manieră realistă, cauzele primordiale are migraţiei: conflictele, terorismul, încălcarea drepturilor omului, sărăcia, inegalităţile, guvernarea defectuoasă, precum și schimbările climatice.

Stabilizarea zonelor de conflict este o cerinţă pentru a putea opri fluxul mare de refugiaţi care ajung în Europa, şi pentru a crea premisele unei reveniri în siguranţă a acestor persoane în ţările lor de origine. Prin urmare, stabilizarea Siriei este o prioritate. Lupta împotriva terorismului este alta. În lumina ultimelor atacuri teroriste din Franţa, Turcia, Liban, Egipt, Mali si Tunisia, care coincid cu un val uriaş de refugiaţi ce caută protecţie în Europa, există o preocupare tot mai accentuată pentru a combate suspiciunile deplasate despre emigranți. În lupta împotriva terorismului şi a extremismului violent nu putem uita despre aceşti refugiaţi. Cum a evidenţiat şi Preşedintele României, Klaus Iohannis, în data de 18 noiembrie: “Terorismul şi atentatele au consecinţe foarte grave dacă reacţia împotriva acestora este frica. Sub nicio formă nu trebuie să permitem acestei frici să conducă la stigmatizarea comunităţilor religioase care nu au nimic de a face cu această problemă. Nu trebuie să permitem ca temeiul democratic al ţărilor noastre să fie distrus. Nu trebuie să tolerăm ca xenofobia, ultra-naţionalismul şi  şovinismul să devină valori relevante în societăţile noastre”.

Provocările legate de migrație necesită o abordare coordonată din toate punctele de vedere, iar întâlnirea UE-Africa de la Valetta, din perioada 11-12 noiembrie a deschis perspectiva pentru un dialog amplu. Avem nevoie de o bună coordonare cu partenerii noștri africani pentru a putea opri migrația ilegală, iar progresul trebuie să fie realizat în anii ce urmează spre implementarea acordurilor de readmisie, reformarea sistemului de aplicare a legii și adoptarea unor măsuri de  suport pentru a ajuta dezvoltarea în aceste țări .

România contribuie la relocarea refugiaților găzduind încă din anul 2008, Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara care, la momentul înființării sale, a fost prima facilitate de genul din lume. Pe baza principiilor de solidaritate si responsabilitate comună, noi facem parte din eforturile UE de a reloca persoane care au nevoie de protecție internațională din Italia și Grecia. De asemenea, am crescut contribuțiile financiare către UNHCR și către Programul Alimentar Mondial.

În timpul dezbaterii din cadrul Adunării Generale, am auzit că în anul 2000, 12% din populația lumii trăia în zone de conflict, astăzi procentul fiind de 43%, cu posibilitatea de a ajunge la 70% până în anul 2030. Ar trebui să oprim această spirală. Nicio țară, lăsată singură, nu poate rezolva o asemenea problemă care este în mod inerent una internațională și, cum a remarcat  Secretarul General al ONU, “avem nevoie de o nouă abordare pentru a gestiona provocarea de mobilitate la nivel mondial, construită pe o împărțire echitabilă a responsabilității”.

Ca parte a răspunsului din partea ONU, domnul Ban Ki-moon a anunțat o serie de evenimente în 2016: o conferință privind criza umanitară din Siria, ținută la Londra pe 4 februarie și co-găzduită de Regatul Unit, Norvegia, Kuweit și Germania; conferința ținută de Resettlement Plus la Geneva în martie; Summitul Umanitar Mondial de la Istanbul, în mai; Summitul la nivel înalt privind gestionarea mișcărilor de migranți și refugiați la scară largă din New York, în septembrie .

Toate acestea sunt inițiative excelente care ar trebui să contribuie în mare măsură la abordarea problemelor legate de migrație și refugiați. În același timp, la o scară mai largă, prioritatea trebuie acordată  dezvoltării susținute a țărilor de origine, deoarece soluția nu este aceea de a crește numărul de donatori, ci de a micșora din cererea de asistență umanitară. Un proiect adecvat și bine pus la punct pentru 2030 cu vedere la dezvoltarea durabilă poate face diferența.