Libertatea de exprimare in mediul online: despre exercitarea abuziva si cenzura
Internetul a depăşit stadiul mass-mediei tradiţionale, de simplu mijloc de comunicare în masă. Acest mediu oferă accesul la un spaţiu public în care informaţia este disponibilă instantaneu, de cele mai multe ori gratuit, la cererea oricui. Schimbul de opinii se realizează cu un efort minim, într-un număr foarte mare de canale de comunicare. În acest context, legiuitorul este pus în situaţia dificilă de a reglementa, prin norme cu caracter general, un domeniu dinamic, al cărui conţinut este comparabil cu gândurile umane, infinite şi în continuă schimbare.
Privire asupra libertăţii fundamentale de exprimare şi a limitelor constituţionale de exercitare a acesteia
Libertatea de exprimare este posibilitatea acordată prin Constituţie oricărei persoane, de a-şi exprima gândurile, opiniile şi orice alte creaţii spirituale, în mod transparent şi independent de mijlocul de exprimare ales. O primă concluzie este aceea că libertatea de exprimare trebuie realizată în mod public; gândurile şi celelalte creaţii interioare ale omului trebuie exteriorizate, întrucât gândirea umană nu este încă susceptibilă de a putea fi violată.
Libertatea cuvântului, cum mai este denumită, permite şi explică libertatatea presei, care se concretizează prin libertatea de a înfiinţa publicaţii (îngrădită de obligaţia de a face publică sursă finanţării) şi prin interzicerea cenzurii.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere şi faptul că exercitarea acestor libertăţi fundamentale îşi are limitările sale constituţionale şi legale. Mai mult decât atât, existenţa unui interval juridic înăuntrul căruia se exercită libertatea de exprimare atrage după sine şi răspunderea juridică pentru depăşirea acestor limite.
Sub primul aspect, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în art. 19 alin. (3), statuează că exercitarea libertăţii de exprimare comportă obligaţii şi răspunderi speciale şi poate fi supusă anumitor restricţii care trebuie să fie expres stabilite prin lege şi sunt necesare respectului drepturilor sau reputaţiei altora, apărării siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice. În art. 20, Pactul statuează că legile trebuie să interzică propaganda în favoarea războiului, îndemnurile la ura naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă.
Şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la art. 19, arată că orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a caută, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte limitările, Constituţia României interzice exprimările care urmăresc prejudicierea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei şi dreptul său la propria imagine, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţională, rasială, religioasă, incitarea la disciminare, manifestări obscene contrare bunelor moravuri.
Reglementarea conţinutului din mediul online şi cenzurarea libertăţii de exprimare
Libertatea de exprimare cunoaşte, în primul rând, graniţele sale generale, în sensul în care sfera exercitării acestei libertăţi fundamentale este restrânsă prin limitările aduse de Constituţie şi de actele juridice internaţionale.
În ceea ce priveşte exercitarea libertăţii de exprimare în mediul online, într-adevăr, fără distincţie, şi aceasta este garantată şi se supune limitărilor constituţionale. Explicaţia rezidă în art 30 alin (1) teza finală, conform căreia mijlocul de comunicare (canalul de vorbire) nu reprezintă o piedică în exercitarea libertăţii de exprimare.
Din această perspectivă, la nivel European au fost adoptate o serie de acte cu aplicabilitate pentru statele membre ale C.E./U.E., având rolul de a concretiza coordonatele juridice înăuntrul cărora exercitarea libertăţii de exprimare în mediul online să poată fi realizată. Aceste demersuri survin în contextul în care, prin natura lor sau prin destinaţia dată de proprietar, paginile Web reprezintă un mediu transparent şi accesibil oricui, aşadar exercitarea dreptului la liberă exprimare trebuie să fie lipsită de constrângeri sau restricţii din partea statului.
În realitate însă, limitările constituţionale nu reuşesc să ţină în frâu fenomenele ilicite şi infracţionale din mediul online. Sfera problemelor cu privire la limitarea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale din acest mediu include, dar nu se limitează la accesul copiilor la pornografie, conţinutul site-urilor rasiste sau xenofobe, exprimare anonimă, insultele şi calomniile. Oprirea receptării acestor mesaje de către destinatari este una dintre dificultăţile cu care se confruntă legiuitorul, întrucât numărul paginilor şi volumul de informaţie cresc exponenţial, aşa încât soluţia rămâne abordarea unei reglementări tehnice.
Cu toate acestea, limitele exercitării acestei libertăţi se află în contrapondere cu expunerea vieţii private, cu protejarea datelor cu caracter personal introduse de către utilizator şi, nu în ultimul rând, cu cenzurarea conţinutului legal de informaţii. Astfel, într-un stat democratic, întrebarea dacă se poate vorbi despre abuzuri în exercitarea libertăţii de exprimare în mediul online este la fel de legitimă precum cea dacă o reglementare generală a conţinutului din mediul online are sau nu are drept consecinţă cenzurarea libertăţii de exprimare a altor subiecte nevizate.
În ceea ce priveşte cea de-a două problema expusă, o reglementare generală privind blocarea accesului la site-urile în conţinutul cărora există încălcări de lege este susceptibilă, în acelaşi timp, de a cenzura şi restul conţinutului informaţional din aceste surse. Spre exemplu, o reglementare obligând Internet Service Providerii la blocarea tuturor site-urilor cu conţinut ilicit, prin detectarea automatizată a anumitor cuvinte-cheie, ar implica îngrădirea dreptului utilizatorilor de internet la informaţie şi încălcarea libertăţii de exprimare pentru cei al căror conţinut a fost blocat în mod colateral.
Acesta a fost situaţia în S.U.A., unde AOL (America Online) a iniţiat o campanie de identificare a resurselor online ce conţineau cuvinte-cheie printre care şi breasts (sâni). Rezultatele acestei campanii care urmarea, iniţial, combaterea pornografiei infantile au avut un efect secundar acuzabil, fiind vorba despre cenzurarea majorităţii informaţiilor cu privire la cancerul mamar. Prin aceasta s-a ajuns la restrângerea exercitării dreptului fundamental la informaţie, a drepturilor de autor şi a libertăţii de exprimare. Explicaţia unor asemenea efecte este una tehnică, şi anume că nu se poate bloca o pagină fără a bloca întregul domeniu sau subdomeniu căruia îi aparţine. Ţinând cont de faptul că un domeniu poate găzdui, cel puţin teoretic, un infinit de subdomenii şi de pagini, rezultatul unei asemenea măsuri de reglementare a conţinutului virtual are aproape întotdeauna efecte de neconstituţionalitate. Mai mult decât atât, multe dintre încercările de cenzurare a site-urilor cu conţinut ilicit s-au dovedit a avea efecte contrare celor dorite, atrăgând atenţia celorlalţi utilizatori ai mediului online asupra conţinutului respectiv.
Cu toate că intenţiile de reglementare ale legiuitorului sunt oportune, precum cele de descurajare a fraudelor informatice, de combatere a pedofiliei, a antisemitismului sau a rasismului, respectiv de protejare a anumitor categorii de destinatari ai informaţiilor, atingerile exercitării drepturilor constituţionale asociate reglementărilor conduc, cel puţin la prima vedere, la o redutabilă imposibilitatate a controlării democratice a mediului online. Cu alte cuvinte, prin aceste acţiuni, dând dovadă de excel de zel, legiuitorul nesocoteşte drepturi fundamentale ale majorităţii utilizatorilor din mediul online care dau dovadă de conduită conformă, ceea ce face ca aceste măsuri să nu poată fi reţinute. Din păcate, multe dintre încercările legiuitorului de a ţine sub control conţinutul site-urilor Web nu au reuşit să evite şi încălcări colaterale ale libertăţii fundamentale de exprimare. Aceste probleme impun elaborarea unor noi soluţii juridice, în special pentru protejarea comerţului electronic şi a drepturilor de autor şi combaterea criminalităţii informatice.
Autocenzura (autoreglementarea) conţinutului din mediul online
Autocenzura internetului este modalitatea de reglementare care îi are drept actori principali chiar pe utilizatori, fiind dependentă de comportamentul acestora şi prezumandu-le minime cunoştinţe asupra folosirii mediului online de comunicare. Astfel se deduce şi că accesarea paginilor nu se face în mod aleatoriu, ci în mod intenţionat, având că efect autocenzurarea reţelei prin intermediul motoarelor de căutare. Cu alte cuvinte, paginile pe care nu le caută nimeni, nu ajung să fie vizitate.
În acest sens, Parlamentului European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat Decizia nr. 276/1999/EC din 25 ianuarie 1999 modificată prin Decizia nr. 1151/2003/EC din 16 iunie 2003 prin care se introduce noţiunea de auto-reglementare, ca fiind modalitatea de control asupra conţinutului online prin unelte de filtrare şi rating. Mai mult decât atât, prin aceste acte normative comunitare se susţine informarea profesorilor şi a părinţilor asupra utilizării internetului, aceştia fiind singurii în măsură să-şi dea acordul asupra utilizării de mijloace de filtrare pentu protejarea copiilor. În ceea ce îi priveşte pe cei din urmă, educarea acestora cu privire la modul de funcţionare a internetului este esenţială.
Soluţia filtrării conţinutului din internet are avantajul că nu tulbură exercitarea drepturilor utilizatorilor, cu toate că, în realitate, autocenzura nu înlătura complet fenomenul infracţional. Această măsură lasă la latitudinea utilizatorilor selectarea paginilor sigure, asumându-şi şi eventualele victime colaterale care asigura şi consolidează buna funcţionare a uneltelor de filtrare.
Pentru a evita cenzurarea libertăţii de exprimare prin reglementări ale conţinutului din mediul online, o măsură care se impune la nivel naţional este aceea că actele ilicite şi persoanele care le săvârsesc să fie identificabile în lege în mod neechivoc, prin evitarea lacunelor şi a posibilităţilor de largă interpretare a noţiunilor definite de lege, aşadar fără a adminite formulări evazive sau, mai grav, indefinite. Cu alte cuvinte, fenomenele negative existente în spaţiul virtual trebuie combătute fără a afecta drepturile şi libertăţile restului comunităţii online. Un mediu de comunicare atât de avansat necesită o protecţie deosebită împotriva unei intervenţii statale stângace, bazată pe interese politice conjuncturale, nesocotind exigenţele constituţionale.
Fenomenele generate de mediul online, deşi depăşesc graniţele statale, reclamă o reglementare actualizată şi la nivel naţional, urmată îndeaproape de o necesară protecţie constituţională şi legală a utilizatorilor acestui mediu. În prezent, spaţiul virtual european se bucură de reglementări juste privind libertatea de exprimare în acest mediu, precum Declaraţia Consiliului Europei privind libertatea comunicării în Internet din 28 mai 2003 , Recomandările de la Amsterdam privind Libertatea mediilor de informare şi a Internetului, din cadrul Conferinţei O.S.C.E. din dată de 13 iunie 2003, precum şi Recomandarea Consiliului Europei cu privire la libertatea de exprimare şi utilizarea filtrelor pe Internet din 26 martie 2008, care nu distinge în funcţie de mediu, valoare fundamentală a libertăţii de exprimare.
Bibliografie:
- Constituţia României
- Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
- E.S. Tănăsescu, I. Muraru, A. Iorgovan, M. Constantinescu, Constituţia României revizuită. Comentarii şi explicaţii, C.H. Beck, Bucureşti, 2007, art. 30.
- S. Raduletu, Libertatea de exprimare şi limitele ei – Comentarii ale art. 30 din Constituţia României, Curierul Judiciar, Anul LVIII, nr. 5, 2007, Bucresti
- D. Cimpoeru, Dreptul internetului, Ed. a 2-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2013
- V. Lueken, Verbotene Zone – amerikanische Diskussion űber einen deutschen Zensurfall im Internet mit weltweiter Wirkung, FAZ, 4.1.1996, articol preluat în pagină de Web Steffen Lux în Raum und Zeit, la adresa http://www.eura.com/steffen/jură/texte/internet.htm.
- M. Mailwurm, Zensur im Internet, text disponibil la adresa http://www.bjoern.com/zensur.htm
- Decizia nr. 276/1999/EC din 25 ianuarie 1999, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:31999D0276&from=EN. Decizia nr. 1151/2003/EC din 16 iunie 2003 poate fi accesată la adresa http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:32003D1151&from=EN.
- Decizia nr. 1151/2003/EC din 16 iunie 2003
- Declaraţia Consiliului Europei privind libertatea comunicării în Internet din 28 mai 2003, http://www.legi-internet.ro/lib_com.htm.
- Recomandările de la Amsterdam privind Libertatea mediilor de informare şi a Internetului, din cadrul Conferinţei O.S.C.E. din dată de 13 iunie 2003, http://www.osce.org/fom/41903?download=true.
- Recomandarea Consiliului Europei cu privire la libertatea de exprimare şi utilizarea filtrelor pe Internet din 26 martie 2008
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!