Tipuri de ucigaşi în serie- scurte precizări

În doctrina criminologică s-au identificat mai multe categorii de ucigaşi în serie, dintre care amintim: ucigaşii petrecăreţi, ucigaşii otrăvitori sau asfixiatori, cei psihotici şi presupuşi psihotici şi ucigaşii sadici sexuali.

Ucigaşii petrecăreţi sunt aceia care comit omoruri în manieră continuă, fiind mereu în căutarea excitaţiei, a banilor şi a obiectelor de valoare. Ucigaşii otrăvitori sau asfixiatori reprezintă o categorie ce include medici, asistente medicale, doici, părinţi adoptivi, prin urmare persoane care au total control asupra victimelor. Cei psihotici sau presupus psihotici sunt cei care acţionează sub imperiul halucinaţiilor. În fine, psihopaţii sadici sexuali sunt aceia care manifestă tendinţe sexuale sadice şi comit un număr mare de fapte.

Un alt tip de ucigaş este reprezentat de cel hedonistic, caracterizat prin inteligenţă şi mobilitate, acesta realizând crimele în mod conştient, iar plăcerea pe care o simte este generată de conexiunea pe care o face între sex şi violenţă.  Psihopatul sau sociopatul clasic este reprezentat de acea persoană care se încadrează în tiparul “putere/control”, acesta fiind criminalul care se află în căutare de dominare totală asupra unor victime lipsite de apărare.

O definiţie a conceptului de criminal în serie trebuie să cuprindă atât criterii obiective, cât şi subiective. Din prisma condiţiilor obiective, putem considera definitorie pentru criminalii în serie pluralitatea de victime. Se pune astfel problema de la a câta victimă un criminal poate fi catalogat ca ucigaş în serie. Literatura de specialitate a oferit acest răspuns, căzând de acord asupra faptului că putem considera o persoană ucigaş în serie începând cu al treilea omor comis sau, în cazul în care criminalul a fost identificat şi reţinut după ce a săvârşit una sau două crime, acesta poate fi considerat ucigaş în serie dacă din modul de acţiune rezultă faptul că acesta ar mai fi continuat seria omorurilor dacă nu ar fi fost prins.

Dat fiind faptul că pluralitatea victimelor este o trăsătură esenţială, dar nu suficientă pentru a încadra un criminal la categoria ucigaşilor în serie, doctrina a mai adăugat un criteriu obiectiv şi anume momentul săvârşirii faptelor. În funcţie de acest moment, se face diferenţierea între ucigaş în masă şi ucigaş în serie.

Ucigaşul în masă comite un număr mare de crime într-un interval scurt de timp ( minute, ore),  în aceeaşi împrejurare şi pe baza unei singure voinţe infracţionale. Acesta este motivul pentru care ucigaşul în masă se caracterizează prin pluralitate simultană de victime şi irepetabilitatea actului criminal, întrucât momentul comiterii crimelor coincide cu finalul carierei criminale sau chiar al vieţii acestuia. Exemple în acest sens sunt o mulţime: omoruri comise de angajaţi la locul de muncă, omoruri comise de elevi în şcoli sau licee, omoruri comise prin atacuri teroriste ucigaşe etc.

La ucigaşul în serie se poate observa că acesta acţionează cu mai multă prudenţă decât ucigaşul în masă. Astfel, actul criminal se caracterizează prin pluralitate succesivă de victime, dar actele criminale au caracter repetabil, acesta comiţând crime la intervale relativ mari: zile, săptămâni, luni sau chiar ani. Planul acestui tip de ucigaş merge dincolo de simpla ucidere, el este preocupat să nu lase urme şi să se sustragă urmăririi.

În ceea ce priveşte criteriile subiective, acestea arată faptul că ucigaşul în serie se diferenţiază de criminalii obişnuiţi. Criminalii în serie nu ucid din motive evidente precum: ură, gelozie, răzbunare, furie etc. S-a ajuns astfel la concluzia că ucigaşul în serie se află în “căutarea unor senzaţii extreme de dominare, manipulare şi stăpânire” (L.Negrier- Dormont, R. Nossintchouk), ceea ce corespunde unor impulsuri sadice ale acestuia.

Există două categorii de ucigaşi la care aceste sentimente sunt mai puţin evidenţe: ucigaşul vizionar şi ucigaşul misionar.

Ucigaşul vizionar este cel care comite crime afirmând că este călăuzit de voci sau viziuni, pe când ucigaşul misionar este cel care îşi face o datorie de “onoare” prin comiterea crimelor, victimele acestuia făcând parte dintr-o categorie distinctă de persoane: prostituate, homosexuali etc, conotaţiile sadico-sexuale făcându-şi simţită prezenţa în cazul acestor criminali.

Trăsătura dominantă în comportamentul ucigaşilor în serie o constituie dorinţa lor de celebritate şi faptul că văd o realizare în crimele lor.

O particularitate este reprezentată de faptul că aproape mereu uciderile în serie au un caracter intra-rasial: “albii ucid albi” şi “negrii ucid negri”. În privinţa vârstei, unele studii arată faptul că vârsta medie la care ucigaşul în serie începe să comită crime este cea de 27 de ani, iar  momentul comiterii ultimei fapte este la 31 de ani. Alte studii apreciază că vârsta medie este de 20, iar ultimul act criminal are loc în jurul vârstei de 40 de ani. În ceea ce priveşte sexul criminalului în serie, preponderente sunt omorurile comise de către bărbaţi.

Cu toate aceste, au putut fi identificate nouă tipuri de femei ucigaşe: „văduva neagră”, „îngerul morţii”, „prădătoarea sexuală”, ucigaşa „din răzbunare”, ucigaşa „pentru profit”, ucigaşa „în echipă”, ucigaşa „problemă de sănătate mintală”, ucigaşa „neexplicată”, ucigaşa „nedescoperită”. În acest sens, interes deosebit prezintă doar primele trei categorii:

1. ucigaşa în serie “văduva neagră” reprezintă femeia care omoară fie soţul, fie concubinul, fie un membru al familiei, plănuind din timp momentul crimei şi fiind animată de lăcomie;
2. ucigaşa în serie „îngerul morţii” este o categorie reprezentată de acele femei care ucid persoanele pe care le au în grijă şi care sunt foarte vulnerabile ( bătrâni, copii, bolnavi etc) şi consideră că aceste persoane vulnerabile sunt nişte muribunzi fără drept la viaţă;
3. ucigaşa în serie „prădătoare sexuală” este reprezentată de acea femeie la care motivaţia sexuală are o tentă de răzbunare decât de realizare a unor fantasme.

În ceea ce priveşte înfăţişarea fizică a ucigaşului în serie, acesta are o aparenţă comună, aşadar nu poate fi asimilat unui tip anume, cu toate că există şi opinii care amintesc de teoria lui Lombroso, acesta considerând că la persoanele care au înclinaţii spre crimă se pot găsi anumite anomalii fizice, mai ales în zona craniului, a feţei: asimetrie facială, anomalii ale urechilor sau ale degetelor, circumferinţă anormală a craniului, spunând că la omul criminal apar anumite trăsături specifice omului primitiv.

Alte două lucruri care trebuie remarcate la criminalul în serie sunt reprezentate de aparenta sa sănătate mentală pe care acesta o afişează, iar cel de-a doilea lucru constă în lipsa totală a simţului moral, criminalul în serie considerându-se mai presus de lege.

Un aspect des întâlnit la criminalii în serie constă în prelevarea de „trofee” şi părţi ale corpului victimei, fază a actului criminal care ori se suprapune, ori urmează uciderii victimei. Acest lucru se datorează dorinţei perverse de a retrăi senzaţiile din timpul crimei.

Motivele pentru care se manifestă în societate din ce în ce mai des astfel de comportamente deviante sunt multiple, iar acestea constituie rodul efectelor mediatizării violenţei şi mai ales a violenţei extreme promovată în cinematografe, în mass-media atunci când se prezintă cu lux de amănunte o crimă, în cărţi cu ucigaşi în serie şi, un foarte mare efect nociv asupra personalităţii copiilor, îl reprezintă pornografia violentă, industrie a cărei cerere şi ofertă a crescut în mod vertiginos.

Bibliografie:

Valerian Cioclei, Manuale de criminologie, Studii criminologice, Ediţia 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2011