Aspecte teoretice si practice privind libera circulatie a bunurilor

Într-o perioadă relativ scurtă, dreptul Uniunii Europene s-a consolidat într-un sistem coerent şi structurat de norme juridice. În cadrul reglementărilor unionale întâlnim norme juridice de drept public şi de drept privat similar domeniilor dreptului naţional al statelor membre.
Dreptul unional substanţial cuprinde norme juridice relative la politicile unionale, în cadrul cărora politicile economice ocupă un loc principal. De astfel, dreptul unional a fost conceput iniţial ca un sistem de drept cu caracter preponderent economic, Comunităţile Economice având un caracter specializat, cu profil economic, astfel că evoluţiile ulterioare, determinate de influenţele politice, social-economice, militare au determinat extinderea cadrului de colaborare la nivelul comunităţii, de la domeniul economic la domeniul politic, juridic, militar, etc. Chiar şi în contextul extinderii domeniilor de competenţă, piaţa comună, ca nucleu al coeziunii economice a reprezentat motorul ce a condus statele membre de la Comunităţile Europene la Uniunea Europeană. Astfel, evoluţia de la o piaţă comună la o piaţă internă a fost determinată de necesitatea delimitării unui spaţiu care să ofere şansa unei competiţii concurenţiale libere, bazate pe principiile economice clasice ale cererii şi ofertei, spaţiu de manifestare a libertăţilor promovate la nivel unional.

1. Regimul juridic al liberei circulaţii a capitalurilor
În prezent, dispoziţii privind libera circulaţie a capitalurilor sunt reglementate de Tratatul de la Lisabona, în Capitolul 4 – Capitalurile şi plăţile, la art.63-66, completate de art. 75, 215, 346 şi 347. Observăm din denumirea capitolului că legiuitorul a respectat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a clarificat distincţia între circulaţia capitalurilor şi circulaţia plăţilor.

Prin circulaţia capitalurilor se înţelege transferul unilateral de valori în formă de capital material (participare la o societate comercială străină) sau în formă de capital bănesc (mijloace de plată legale, credite) dintr-un stat membru într-un alt stat, care de obicei reprezintă o investiţie de capital.

Investiţiile imobiliare, investiţiile efectuate în scopul constituirii sau extinderii activităţii unei societăţi (sau în alţi termeni investiţiile legate de libertatea de stabilire), operaţiunile privind achiziţionarea titlurilor de valoare, plasamente financiare pe termen lung (constituirea unor depozite bancare în străinătate), transferuri de capital în interes personal (donaţii, succesiuni, transferul economiilor dintr-un stat în altul) se înscriu în categoria circulaţiei de capitaluri şi nu constituie circulaţie de capital simplul transfer de bani pentru plata unor mărfuri sau a unor servicii. Circulaţia plăţilor este transferul peste hotare de mijloace de plată (bancnote, bilete la ordin, cecuri) care sunt necesare în legătură cu o anumită prestaţie efectuată (cumpărare de mărfuri sau servicii).

În această categorie se regăsesc transferurile în legătură cu turismul, călătoriile în scopul de comerţ, educaţie ori tratament medical, achitarea contravalorii profitului, plata de dobânzi, transferurile de salarii pentru activitatea desfăşurată într-un stat membru şi nu intră în categoria deplasării de capitalul, chiar dacă sunt efectuate prin intermediul transferului fizic de bancnote.

Dinstincţia dintre mişcările de capital şi plăţile curente nu este întotdeauna facilă. Astfel, plata primelor de asigurare a răspunderii civile, are valoarea unei plăţi curente spre deosebire de plata primelor de asigurare de viaţă ce reprezintă circulaţia unui capital.

În literatura juridică s-a subliniat că libertatea de stabilire, presupune în mod imperativ inclusiv dreptul investitorului comunitar de a avea părţi sociale într-o societate înfiinţată în alt stat membru sau de a crea o filială. Tot astfel, libertatea de prestare a serviciilor în sectoarele sensibile, ca cel bancar sau al asigurărilor, presupune liberalizarea mişcărilor pe termen scurt şi a transferurilor în executarea unor contracte de asigurare.

În ceea ce priveşte plăţile, Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată constituie fundamentul juridic pentru crearea unei pieţe unice pentru plăţi la nivelul Uniunii Europene până în 2010. Directiva vizează stabilirea unui set cuprinzător de norme aplicabile tuturor serviciilor de plată în Uniunea Europeană, astfel încât plăţile transfrontaliere să devină la fel de simple, eficiente şi sigure ca plăţile „naţionale” efectuate în interiorul unui stat membru. Directiva îşi propune să promoveze eficienţa şi reducerea costurilor aferente plăţilor printr-o mai mare concurenţă, deschizând pieţele de plăţi unor noi participanţi. Directiva asigură cadrul juridic necesar pentru o iniţiativă a sectorului bancar european numită „zona unică de plăţi în euro (SEPA)”.

2. Sancţiunile aplicabile statelor care încalcă principiul liberei circulaţii a capitalurilor

Referitor la aplicarea acestor prevederi de către statele membre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis prin jurisprudenţa sa că dispoziţiile unionale privind libera circulaţie a capitalurilor au efect direct necondiţionat, se aplică imediat în toate statele membre, fără a fi nevoie de o transpunere la nivel naţional. În cazurile în care statele membre restricţionează nejustificat libera circulaţie a capitalurilor, se aplică procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor conform dispoziţiilor prevăzute la art. 258-260 din TFUE.

Subliniem faptul că, pe lângă măsurile care constituie discriminare deschisă (orice reglementare internă care este capabilă direct/indirect sau potenţial/faptic să împiedice circulaţia liberă de capital şi de plăţi), orice măsură care, temporar sau pe lungă durată, împiedică, limitează sau refuză în totalitate intrarea, ieşirea şi tranzitul de capital în funcţie de cantitate sau valoare) este interzisă.

Odată cu aceste prevederi, au fost reglementate şi restricţii permise: din motive de apărare a interesului general (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene apreciază de obicei de la caz la caz dacă restricţia este sau nu justificată) şi din motive de impozitare.

Cu privire la cel de-al doilea motiv, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

1. Statele membre au dreptul de a aplica dispoziţiile pertinente ale legislaţiei lor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabili în funcţie de reşedinţa lor sau locurile unde le sunt investite capitalurile în acele domenii care nu intră sub incidenţa reglementărilor unionale;
2. Statele membre au dreptul de a lua toate măsurile indispensabile pentru:
   1. a împiedica încălcarea legilor, a normelor de reglementare şi administrative, în special în materie fiscală sau în materie de supraveghere a instituţiilor financiare;
   2. a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopuri de informare administrativă sau statistic;
   3. a lua măsuri justificate de motive de ordine sau de securitate publică.

Toate aceste măsuri au ca scop descoperirea, înfrângerea şi pedepsirea cazurilor de evaziune fiscală, de spălare a banilor, de trafic de droguri şi terorism.

3. Relaţia dintre libera circulaţie a capitalurilor, fiscalitate şi prevenirea spălării banilor

Cea mai importantă problemă în acest moment la nivelul Uniunii Europene este lupta împotriva evaziunii şi fraudei fiscale, iar politicile sectoriale, în cazul de faţă politicile fiscale unionale constituie o preocupare a Comisiei Europene.

În concordanţă cu politicile Uniunii Europene, în plan legislativ, România a realizat modificări la Codurile penal şi de procedură penală, unde sunt incriminate infracţiunile fiscale precum şi modalităţile de sancţionare, în concordanţă cu cele reglementate la nivel unional.

4. Concluzii

• Libera circulaţie a capitalurilor reprezintă una din cele 4 libertăţi fundamentale consacrate în Tratat şi cea mai largă dintre acestea, având în vedere dimensiunea sa unică ce include ţările terţe, este o libertate anexă liberei circulaţii a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, aflată în strânsă interdependenţă cu acestea.

• Într-o primă fază, tratatele nu prevedeau liberalizarea totală a circulaţiei capitalurilor, dar întrucât situaţia economică şi politică din Europa şi din lume a evoluat, Consiliul European a confirmat realizarea progresivă a uniunii economice şi monetare (UEM) în 1988.

• Instituirea libertăţii depline a tranzacţiilor de capital, introdusă iniţial printr-o directivă a Consiliului a fost consacrată ulterior în Tratatul de la Maastricht, unde toate restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele membre şi între statele membre şi ţările terţe au fost eliminate.

• Tratatul de la Lisabona, confirmă faptul că liberalizarea trebuie să contribuie la realizarea pieţei unice prin completarea celorlalte libertăţi privind circulaţia persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor şi de asemenea, trebuie să încurajeze progresul economic, permiţând investirea eficientă a capitalului şi promovând utilizarea monedei euro ca monedă internaţională, contribuind astfel la rolul UE ca actor mondial.

• Libera circulaţie a capitalurilor prezintă pe lângă o serie de beneficii şi numeroase probleme care sunt în atenţia Comisiei, instituţie care recomandă statelor membre adoptarea unei legislaţii naţionale agresive pentru combaterea fenomenului infracţional în materie fiscală.