Reglemenatarea actuală și cea de pe Vechiul Cod penal (1968)

 Recidiva, ca formă a pluralității de infracțiuni, constă în săvârșirea unei noi infracțiuni de către o persoană care anterior a fost condamnată definitiv pentru o altă infracțiune. Ea este reglementată în Noul Cod penal la art. 41-43 (recidiva în cazul persoanei fizice), respectiv art. 146 (cazul persoanei juridice).

 Conform art. 41 C.p :” Există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. “

 Astfel, după cum rezultă din definiția legală a recidivei, aceasta are o structură dihotomică: existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune săvârșită anterior, pe de-o parte, și săvârșirea unei noi infracțiuni, pe de altă parte. În literatura de specialitate, aceste 2 elemente sunt denumite “termeni ai recidivei”.

Modalitățile recidivei reținute de reglementarea actuală

 În funcție de variațiunile celor doi termeni ai recidivei, aceasta poate avea mai multe forme. Dintre multiplele feluri ale recidivei, reținute de doctrină, Codul penal român actual a consacrat: recidiva postcondamnatorie și cea postexecutorie (diferența între cele două constând în momentul săvârșirii noii infracțiuni, care, în cazul recidivei postexecutorii aceasta este săvârșită după executarea pedepsei sau după considerarea ca fiind executată), recidiva generală (a cărei existență nu este condiționată de natura infracțiunilor comise, putând fi de aceeași natură ori diferită și, implicit, incluzând-o și pe cea specială), recidiva relativă (existența recidivei este condiționată de o anumită gravitate a pedepsei pronunțate atât pentru infracțiunea anterioră, cât și pentru infracțiunea comisă din nou sau de forma de vinovăție cu care se comit infracțiunile), recidiva temporară (comiterea noii infracțiuni doar într-un anumit termen de la condamnarea sau executarea pedepsei pronunțate pentru infracțiunea anterioară), recidiva națională sau teritorială (condamnarea definitivă la pedeapsa închisorii este pronunțată de o instanță română), recidiva internațională (pedeapsa este pronunțată de o instanță străină, cu condiția ca hotărârea de condamnare să fi fost recunoscută în România potrivit legii), recidiva cu efect unic (aplicarea aceluiași tratament penal atât pentru cel aflat la prima recidivă, cât și pentru multirecidivist) și recidiva cu regim de sancționare diferențiat (regim de sancționare diferențiat în funcție de felul recidivei).

Condiții cu privire la termenii recidivei

 Desigur că, pentru a ne afla în cazul unei recidive (și nu a unei alte forme de pluralitate de infracțiuni), termenii trebuie să îndeplinească anumite condiții.

 În ceea ce privește primul termen al recidivei, trebuie să existe o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață (pedeapsă executată sau considerată ca fiind executată, în cazul recidivei postexecutorii) . Dacă avem o condamnare la pedeapsa închisorii, aceasta trebuie să fie mai mare de un an, iar infracțiunea să fie săvârșită cu intenție (directă ori indirectă) sau cu praeterintenție.  

 Cu privire la cel de-al doilea termen al recidivei, acesta constă în săvârșirea unei noi infracțiuni cu intenție (directă sau indirectă) sau cu intenție depășită, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. În cazul recidivei postcondamnatorii, noua infracțiune trebuie să fie săvârșită din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru infracțiunea anterioară și până la execuatarea sau considerarea ca fiind executată (prin grațiere sau prescripție ) a pedepsei prevăzute în acea hotărâre.

 Câteva precizări sunt necesare cu privire la condiția conform căreia pedeapsa închisorii trebuie să fie de un an sau mai mare. Este lipsită de relevanță pedeapsa pe care instanța o aplică în final. Ce interesează este ca legea să prevadă pentru infracțiunea respectivă pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. Așadar, dacă pentru o anumită infracțiune legea prevede pedeapsa închisorii de un an alternativ cu pedeapsa amenzii, iar instanța optează pentru a aplica pedeapsa amenzii, cel de-al doilea termen al recidivei este îndeplinit deoarece legea prevede pedeapsa închisorii de un an.

 În Codul penal anterior (1968) recidiva, ca pluralitate de infracțiuni, a fost reglementată, în art. 37-39, cu mici diferențe față de reglementarea în vigoare. Pe lângă recidiva postcondamnatorie și cea postexecutorie (ca principale modalități), regăsim reglementată recidiva mică (care are în vedere ambele forme: postcondamnatorie și postexecutorie), modalitate pe care Noul cod penal nu a reținut-o.

 În ceea ce privește termenii recidivei din reglementarea anterioară, consider că nu este necesară o analiză distinctă în cazul recidivei postcondamnatorii și a celei postexecutorii, diferența tehnică dintre cele două fiind momentul săvârșirii noii infracțiuni, după cum am arătat mai sus.

 Așadar, era nevoie ca primul termen al acestora să îndeplinească condiția conform căreia cel care săvârșește infracțiunea trebuie să fie condamnat (sau să fi executat pedeapsa, în cazul recidivei postexecutorii), printr-o hotărâre definitivă, la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni (diferență față de reglementarea actuală în privința gravității pedepsei). În plus, pe Vechiul Cod penal infracțiunea trebuia să fie săvârșită cu intenție (directă sau indirectă), nefiind acceptată și varianta infracțiunii săvârșite cu intenție depășită pentru a fi vorba de recidivă.

 Recidiva mică vine cu o noutate, acum desuetă, în privința primului termen. Primul termen constă în 3 condamnări definitive la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, acestea fiind susceptibile de a fi executate separat, sau contopite într-o pedeapsă rezultantă de până la 6 luni închisoare. Se consideră a fi îndeplinită această condiție și atunci când doar unele dintre cele 3 condamnări au această durată (de până la 6 luni), iar altele sunt mai mici.

 În privința celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii și postexecutorii, pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracțiune trebuia să fie  “pedeapsa închisorii mai mare de un an”, nefiind atunci acceptată pedeapsa închisorii de fix un an. Al doilea termen în cazul recidivei mici nu prezintă nicio diferență față de aceste 2 forme.

 Recidiva în cazul persoanei juridice

 Codul penal actual reglementează și recidiva în cazul persoanei juridice, reglementare pe care nu o regăsim în Codul penal anterior din 1968 deoarece atunci nu era consacrată răspunderea penală a persoanei juridice.

 Abia din anul 2010, în urma dezbaterilor organizate în forurile ştiinţifice internaţionale de la Bucureşti și Budapesta care s-au finalizat cu adoptarea unor rezoluţii prin care se recomandă introducerea în legislaţiile statelor a unor măsuri eficace de apărare socială împotriva persoanelor juridice pentru infracţiunile comise, România împreună cu alte state precum: Franța, Italia, Belgia etc., a introdus în Codul penal răspunderea penală a persoanei juridice.

 Astfel, reglementarea curentă vorbește despre recidiva postcondamnatorie și postexecutorie și in cazul persoanei juridice. Distincția între aceste două modalități constă în tratamentul penal distinct, precum și în momentul săvârșirii noii infracțiuni (înainte sau după executarea pedepsei amenzii).

Condamnările care nu atrag starea de recidivă

 Art. 42 din Codul penal actual, reglementează “condamnările care nu atrag starea de recidivă”, acestea fiind : infracțiunile săvârșite din culpă, cele amnistiate și faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală.

 Aceeași dispoziție era regăsită și în Vechiul cod penal, la art. 38, adăugându-se hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității. Legiuitorul a reglementat expres acest aspect deoarece, pe Vechiul cod, minorului i se aplicau pedepse (închisoarea sau amenda, conform art. 109).

Tratamentul sancționator

 Recidiva, pe noul cod, are un regim sancționator diferențiat în cazul persoanei fizice în funcție de modalitatea acesteia. În cazul recidivei postcondamnatorii, pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată sau la restul rămas de executat, după caz.

 Când sunt săvârșite mai multe infracțiuni, iar cel puțin una se află în stare de recidivă postcondamnatorie, pentru pedepsele stabilite se aplică regula de sancționare de la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată sau la restul rămas de executat.

 “Limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate“ [art. 43, alin. (5)], în cazul modalității postexecutorii.

 În cazul persoanei juridice, pedeapsa principală este amenda pe sistemul zilelor-amendă. Atunci când amenda pentru infracțiunea anterioară nu a fost executată în tot sau în parte, pedeapsa primită pentru noua infracțiune se va adăuga la pedeapsa anterioară sau la restul rămas de executat.

 Dacă pedeapsa amenzii a fost în totalitate executată, “(…) limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, fără a depăși maximul general al pedepsei amenzii.” [art. 146, alin. (2)]

 Pentru recidiva postcondamnatorie, pe Vechiul Cod penal, pedeapsele pentru infracțiunea săvârșită anterior și cea săvârșită ulterior se contopeau potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni. Diferența față de regimul sancționator aplicat concursului de infracțiuni o regăsim în situația în care s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea.

 În cazul concursului,după ce s-a aplicat cea mai grea dintre pedepse, se poate adăuga un spor de până la 5 ani, dacă maximul special nu este îndestulător. Legiuitorul a prevăzut că, în cazul recidivei postcondamnatorii, acest spor să poată fi de până la 7 ani.

 În cazul recidivei postexecutorii pedeapsa se poate aplica până la maximul special, iar dacă acesta este considerat a fi neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 10 ani la pedeapsa închisorii. Dacă instanța aplică pedeapsa amenzii, aceasta poate fi sporită cu două treimi din maximul special. Recidiva mică nu dispune de o modalitate diferită de sancționare.

Bibliography

Prof. univ. dr. Constantin Mitrache, C. u. (2019, 2010). Drept Penal Român. In Drept Penal Român, Partea Generală. București.

Acest studiu a fost realizat de Feher Diana Maria, studentă în anul II la Facultatea de Drept, Universitatea din București.