Discursul domnului Ministru Bogdan Mănoiu la conferința „Tratatul de la Lisabona şi rolul României în procesul de aprofundare a integrării europene”
Domnule ministru al Afacerilor Externe, Domnule vice-Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Domnule ministru al Afacerilor Externe, Domnule vice-Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Prim-ministrul Emil Boc a asigurat-o vineri pe omoloaga sa croată,
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi consilierul prezidenţial Bogdan
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Europene, Bogdan Mănoiu,
Asigurarea unei dezvoltări economice durabile şi creşterea calităţii vieţii sunt
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și-a lansat miercuri, la Casa
ABC Juridic salută marcarea, la 25 noiembrie, a Zilei Internaţionale
Cei mai mulţi dintre noi trăiesc cu impresia că pentru
În cursul zilelor de 21 şi 22 noiembrie 2014, în
Institutul European din România organizeaza în data de 30 martie
© 2026 ABC Juridic. Toate drepturile rezervate.