INTERVIU Procurorul General al României despre justiţie, valori si educaţie

Andrei Popovici: În primul rând, pentru a familiariza cititorii cu profesia dumneavoastră, vă voi ruga să realizaţi o scurtă prezentare a rolului procurorului în societate, în general, și în cadrul sistemului judiciar, în special.

Tiberiu Nițu: În orice societate, procurorul este cel care susţine în faţa instanţei de judecată cazurile penale şi care solicită pedepsirea persoanelor care comit infracţiuni. De asemenea, în sistemul de justiţie din România, procurorul supraveghează urmărirea penală efectuată de poliția judiciară, iar în unele cazuri efectuează el însuşi ancheta.

Pentru o nuanţare a acestei teme, aş adăuga că rolul procurorului diferă în funcţie de sistemul de drept în care activează: există un anumit rol în sistemul de justiţie continental şi un altul în cel anglo-saxon. Această diferenţă vine din filozofia acuzării în cele două sisteme de justiţie. Astfel, în justiţia anglo-saxonă, procurorul își formulează acuzaţiile în şedinţă publică, în faţa judecătorului, în acelaşi mod fiind administrate şi probele. Când vorbim, însă, despre sistemul de justiţie continental, avem faza de urmărire penală care este nepublică şi în care poliția judiciară, sub coordonarea procurorului, face ancheta, după care procurorul susţine cazul în faţa judecătorului. Noi ne situăm în cel de al doilea sistem, specific ţărilor din Europa, mai puțin Marea Britanie. Dar, în ansamblu, în orice societate, aşa cum spuneam şi la început, procurorul este acela care reprezintă interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile persoanelor. Insist asupra acestui lucru pentru că, deşi foarte multe persoane se aşteaptă ca procurorul să fie prezent doar în procesele penale, trebuie precizat că procurorul are un rol foarte important şi în procesele civile, în sensul că sunt situaţii în care participarea sa este obligatorie, dar sunt şi situaţii în care, la solicitarea părţilor, judecătorul poate dispune ca procurorul să participe la şedinţele de judecată.

În ceea ce priveşte sistemul de drept românesc, aş vrea să menţionez că Ministerul Public este o instituţie consacrată şi reglementată constituţional. Ministerul Public, ca instituţie de bază a statului, este reglementată în capitolul privind autoritatea judecătorească, alături de instanţele judecătoreşti şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Această prezență a Ministerului Public în rândul instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti vine să întărească şi să consacre constituţional calitatea de magistrat a procurorului. Practic, procurorii au acelaşi statut ca judecătorii, consacrat în Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Vorbim despre aceleaşi criterii de selecție și intrare în profesie, de promovare, de evaluare, aceleaşi drepturi, aceleaşi obligaţii, aceleași abateri disciplinare, acelaşi cod deontologic, argumente de natură să confirme şi să întărească rolul şi statutul de magistrat al procurorului.

A.P.: În virtutea experienței vaste pe care ați acumulat-o în calitate de procuror, care credeți că sunt cele mai importante calități pentru a fi un procuror desăvârșit?

T.N.: Înainte de a vă răspunde la această întrebare, cred că în general este extrem de dificil să vorbim despre oameni desăvârşiţi, în consecinţă şi despre un procuror desăvârşit la modul absolut. Putem enumera, însă, anumite calităţi necesare pentru a putea fi un procuror foarte bun, un profesionist. Eu cred că trebuie, în primul rând, să fii un om onest, corect structurat, educat în a fi corect, educat în a nu face rabat de la principii.

Multe dintre calităţile necesare pentru a exercita în mod profesionist meseria le poţi dobândi, te poţi educa. Chiar dacă în momentul intrării în profesia de procuror nu ai anumite calităţi sau abilităţi, prin exerciţiu şi prin voinţă le poţi obţine. Spre exemplu: eşti un om corect şi care ştii carte la nivel teoretic, dar nu ai experienţă, nu ai rezistenţă la stres, nu poţi munci de la 8 dimineaţa până la 10 seara. Sau nu poţi sta în sala de şedinţă 10 ore nemişcat. Este un exerciţiu pe care trebuie să-l faci.

O altă calitate necesară este aceea de a şti să asculţi oamenii, pentru că în meseria noastră, mai mult decât în alte profesii, lucrezi foarte mult cu oameni. Şi atunci trebuie să fii pregătit să asculţi oamenii şi să îi laşi să îşi expună nevoile, problemele şi aşteptările. Altă calitate ar fi maturitatea, înțelepciunea în abordarea problemelor cu care te confrunţi. Bineînţeles că la 26 – 28 de ani, când intri în profesie acum, nu putem spune că ai deja înţelepciunea şi experienţa necesare. Acestea îţi vin dintr-o experienţă personală de viaţă, nu doar din experienţa de procuror.

De asemenea, putem spune că o calitate esenţială este aceea de a fi echilibrat. Atunci când ai un dosar de soluţionat şi cercetezi o persoană care a săvârşit infracţiuni, nu trebuie să te laşi condus de dorinţe de răzbunare sau de a încerca cumva să faci o dreptate informală. Respectarea procedurilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului penal este regula numărul 1 în activitatea unui procuror corect şi competent.

A.P.: În aceeași ordine de idei, ce ar trebui să facă un student la drept ce aspiră la profesia de procuror pentru a dobândi aceste calități?

T.N.: Un student la drept ar trebui, în primul rând, să se preocupe de studiu, să înveţe foarte bine disciplinele juridice din curriculă, astfel încât, la absolvire, să fie un bun jurist. În egală măsură, ar trebui să fie preocupat să îşi formeze o cultură generală solidă. De ce spun asta? Pentru că la 26 – 27 de ani când intri în Ministerul Public, nu ai o experienţă foarte bogată de viaţă. Şi atunci, citind cât mai mult, te poți folosi, să spunem așa, de experienţa de viaţă a altora. Şi ai putea să ştii, să cunoşti cum au reacţionat alţii în diferite situaţii sau cum s-au achitat alţii de sarcini similare. Aici, în categoria aceasta a formării unei culturi generale, pot intra multe activităţi: citit de cărţi, vizionat de filme, ascultat din experienţele altora. Ideea este să cauţi permanent să îţi îmbogăţeşti orizontul.

În ceea ce priveşte celelalte calităţi, acestea sunt unele care vin din exercitarea profesiei. Nu poţi să te pregăteşti înainte pentru că nu ai contextul şi nu ai împrejurările de manifestare pe care le ai în unitățile de parchet.

[su_quote cite=”Tiberiu Nițu”]Citind cât mai mult te poți folosi de experienţa de viaţă a altora.[/su_quote]

A.P.: Considerați că procesul de formare din cadrul facultăților de drept, în primul rând, și din cadrul Institutului Național al Magistraturii, în al doilea rând, este unul ce corespunde cerințelor generate de societate la ora actuală în ceea ce privește cunoștințele și abilitățile pe care trebuie să le deprindă un procuror?

T.N.: Aş vrea să vă spun de la început că nu cunosc cu exactitate curricula facultăţilor de drept, aceasta și din cauză că sunt foarte multe. Pe de altă parte, consider că facultățile de drept ar trebui să aibă curricule adaptate pentru formarea juriștilor, știut fiind faptul că pentru a putea fi procuror trebuie să fii, în primul rând, jurist. Deci, nu ne ducem la facultatea de drept să învăţăm doar dreptul penal şi dreptul procesual penal. Ne ducem la facultatea de drept să devenim jurişti. După patru ani de studiu, vedem care anume ramură a dreptului ne atrage mai mult. Deci nu trebuie să canalizăm sau să evaluăm curriculele facultăţilor de drept în ceea ce priveşte viitorii procurori. În legătură cu curricula facultăților de drept, știu, spre exemplu, că unele facultăți de drept doresc schimbarea statutului criminalisticii din disciplină obligatorie într-o disciplină opţională. Din punctul meu de vedere, este greşit, pentru că această ştiinţă ne ajută foarte mult nu doar pe noi procurorii, dar şi pe judecătorii de drept civil. De exemplu, tactica audierii martorului trebuie să o stăpâneşti indiferent că audiezi un martor în penal sau îl audiezi în civil. Ar trebui ca această disciplină să fie aprofundată foarte bine de toţi studenţii şi nicidecum să devină o disciplină opţională.

Evident, însă, că la Institutul Naţional al Magistraturii curricula trebuie să fie mult mai aplicată pentru că acolo vorbim despre formarea unor viitori judecători şi procurori. La Institutul Naţional al Magistraturii, din punctul meu de vedere, curricula este bună și adaptată pentru formarea judecătorilor şi procurorilor. Cred, însă, că ar putea fi făcut mai mult pe partea de integrare în colectiv, de raportare la societate; de exemplu, să li se transmită viitorilor magistraţi că, deşi ei sunt foarte tineri, justiţiabilii – oamenii care vor ajunge să aibă cauze pe rol în faţa unui judecător sau procuror – aşteaptă de la ei un comportament şi o atitudine matură, înţeleaptă. Un tânăr judecător sau procuror trebuie să ştie că justiţia este un serviciu public. Auditorii de la Institutul Naţional al Magistraturii, viitori judecători şi procurori, trebuie să înţeleagă că vor fi învestiţi cu o mare autoritate, cu o foarte mare responsabilitate pentru a realiza această importantă activitate a statului, aceea de înfăptuire a justiţiei.

[su_quote cite=”Tiberiu Nițu”]Nu ne ducem la facultatea de drept să învăţăm doar dreptul penal şi dreptul procesual penal. Ne ducem la facultatea de drept să devenim jurişti.[/su_quote]

A.P.: Referitor la divergențele privind statutul procurorului, este încadrat acesta pe bună dreptate în categoria magistraților?

T.N.: Este benefic în primul rând societăţii româneşti faptul că procurorul este magistrat şi apreciez că nu ar trebui să schimbăm nimic în această materie. Este adevărat că, cel puţin în Uniunea Europeană, sunt state unde procurorul nu este magistrat. Dar ar trebui ca, atunci când ne uităm la alte state europene, să nu încercăm să producem şi să copiem instituţii, pentru că oamenii, societăţile diferă. În concluzie, numai acest statut de magistrat atribuit procurorului în prezent conferă garanţiile necesare pentru ca procurorii să fie într-adevăr independenţi şi să îşi exercite profesia imparţial şi potrivit principiului legalităţii.

A.P.: În actualul context al luptei împotriva corupției a crescut încrederea populației în justiția din România. Este acest deziderat al încrederii o veritabilă motivație în plus pentru procurori să-și ducă la îndeplinire misiunea?

T.N.: Recunoașterea muncii este de natură să motiveze și să stimuleze pe oricine. Rezultatele luptei împotriva corupției sunt foarte bune. Să știți, însă, că nu doar acestea sunt de natură să ducă la creșterea încrederii populației în justiție. Să nu uităm că justiția se înfăptuiește, în primul rând, pe componenta civilă. Vreau să vă spun că, în instanțele de judecată, componenta penală, să îi spunem asa, reprezintă 10 % din activitate. Iată cum 90 % din activitatea judiciară este reprezentată de procesele civile, comerciale, administrative etc.

Încrederea populației în justiție vine, sunt sigur, din toate componentele. Pentru că un om care până acum aştepta doi ani să se judece un proces civil și acum se judecă în şase luni, dobândește încredere că procesele se desfășoară într-un termen rezonabil. Un om care a inițiat un proces şi să spunem, l-a pierdut, dacă primește o hotărâre judecătorească motivată, în care i se explică transparent şi cu argumente că în pricina lui nu are dreptate, omul acela înțelege că nu are dreptate, mai greu, dar înţelege. Aici trebuie să ajungem, iar încrederea populației în justiție vine de aici și, bineînțeles, dintr-o practică judiciară unitară și predictibilă.

A.P.: Ce modificări ați dori să vedeți în legătură cu Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)?

T.N.: N-aș putea spune că doresc vreo modificare în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Vă voi răspunde efectiv și exclusiv pe componenta tehnică. Pe această componentă, pentru justiția din România, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost un sprijin. Eu, ca procuror, afirm că acest instrument a fost şi este util pentru noi. Începând din septembrie 2007, am exercitat funcția de prim-adjunct al procurorului general, iar în perioada 2011 – 2013 am fost inspector la Inspecția Judiciară. Practic, îndeplinesc funcții înalte în Ministerul Public din septembrie 2007, adică de la începutul instalării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, și sunt în măsură să vă spun că noi, procurorii, am evoluat pozitiv și ca mentalitate și ca mod de a înțelege filozofia sistemului judiciar în acest interval de timp, fără îndoială și cu sprijinul Mecanismului.

A.P.: Ce părere aveți despre proiectul „Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020” elaborat de Ministerul Justiţiei și, implicit, despre obiectivele stabilite în cadrul acestui proiect?

T.N.: Cred că obiectivele propuse sunt în concordanță cu ţinta spre care ne dorim să evoluăm în următorii ani. Și mai important, însă, este planul de acțiune, prin care noi încercăm să implementăm ceea ce am stabilit în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020. Un sistem judiciar nu se poate dezvolta decât dacă are, în primul rând, resursele materiale și umane necesare. Deși am realizat multe, inclusiv prin asigurarea unor sedii adecvate, mai avem lucruri de făcut. Să nu uităm că activitatea de justiţie trebuie să se desfășoare în sedii sobre, în spaţii optime. Justiția, vă reamintesc, se înfăptuiește într-un mediu solemn și această solemnitate este dată de mai mulți factori. Concluzionând, strategia este bună la nivel de principii, la nivel de ce ne propunem să facem, măsura în care putem să atingem obiectivele este în funcție de resursele pe care le vom avea, atât umane cât și materiale.

A.P.: În continuarea întrebării anterioare, cum și ce schimbări doriți să implementați în sistemul judiciar în calitate de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție?

T.N.: O să mă refer doar la Ministerul Public, nu o să vorbesc despre sistemul judiciar în ansamblu. În Ministerul Public, avem la ora actuală o problemă mare cu distribuirea neuniformă a resurselor umane. Avem, de asemenea, obligația să realizăm o practică judiciară unitară, precum şi obligația de a echilibra volumele de activitate. În condițiile în care avem parchete de pe lângă judecătorii în localități rurale, consider că nu putem atinge aceste obiective. De aceea, pentru organizarea parchetelor, eu susțin că este necesară o reorganizare a parchetelor pe lângă tribunale și curți de apel, un sistem practicat de multe state membre ale Uniunii Europene. În felul acesta putem concentra resursele umane și materiale la sediile parchetelor din reședintele de județ și putem administra mult mai eficient justiția. Aceasta ar fi o primă modificare extrem de importantă. După ce vom reuși să o implementăm, vom putea evalua ce putem face în continuare.

A.P.: Întrucât ne apropiem de finalul interviului, ce doriți să le transmiteți cititorilor?

T.N.: Aș dori să le transmit că procurorii din România sunt responsabili şi conștienți de sarcinile și obligațiile pe care le au, sunt persoane care caută permanent să își exercite atribuțiile în conformitate cu legea, în mod imparțial şi independent. Mai există şi erori, dar căutăm permanent – prin pregătire profesională, prin schimburi de experiență, printr-o bună comunicare – să avem cât mai puține rebuturi în activitatea noastră.

[su_quote cite=”Tiberiu Nițu”]Procurorii din România sunt responsabili şi conștienți de sarcinile și obligațiile pe care le au.[/su_quote]

A.P.: Ce părere aveți despre Proiectul ABC Juridic?

T.N.: Cred că este, pornind de la titlul dvs. – „abc juridic”, un proiect care se adresează, în primul rând, studenților din anii de început ai facultății de drept. Abc-ul, întotdeauna, presupune o activitate de bază, de inițiere în orice domeniu. Mi se pare un proiect bun şi interesant. Cred că un student în anul 1, anul 2, la facultatea de drept are nevoie de mai multă muncă de inițiere decât în alte domenii pentru că, să nu uităm, în niciun an din cei 12 ani de școală preuniversitară nu se studiază mai nimic în legătură cu componenta juridică a statului. Deci, ar trebui să insistați pe această componentă și, evident, să încercaţi să îi ajutați în formare pe viitorii juriști.