Prof. Univ. Dr. Ștefan Deaconu: “Diploma este un accesoriu al procesului educațional”

Domnul Profesor Univ. Dr. Ștefan Deaconu a acordat un interviu site-ului News247WorldPress.

Ştefan DEACONU este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti unde predă cursurile de Drept constituțional, Instituții politice și Metodologie juridică. Din anul 2015 este Preşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Este avocat partener al Societății de avocați Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP, activând în arbitraje internaţionale desfăşurate sub regulile UNCITRAL, ICSID şi ICC. Este arbitru, membru al listei de arbitri a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a Curţii de arbitraj din Beijing (CIETAC) şi a Curţii de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ a Republicii Moldova. În perioada 2005-2012 a deținut funcția de consilier prezidenţial, şef al Departamentului Constituţional Legislativ din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, iar între anii 2016-2018 a fost Preşedinte al Comisiei de arbitraj şi metode alternative de soluţionare a disputelor (ADR) din cadrul Comitetului National ICC România. Are o vastă experiență, atât în domeniul public, cât și în cel privat și este un cunoscut specialist în dreptul public.

Extras din interviul acordat:

  1. Stimate domnule Stefan Deaconu, cine sunteti dumneavoastra? 

Îmi place să mă consider un om obișnuit care își face meseria cu pasiune și bună-credință. După finalizarea studiilor universitare la Facultatea de Drept a Universității din București m-am specializat continuu atât în țară, cât și în străinătate. Am profesat meseria de jurist atât în calitate de profesor, cât și în calitate de jurist și avocat. În momentul de față sunt avocat în Baroul București, profesor de drept constituțional la Facultatea pe care am absolvit-o și de 6 ani îndeplinesc și funcția de președinte a Curții de arbitraj comercial international de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. De-a lungul timpului am îndeplinit și alte funcții, unele publice (consilier prezidențial pe probleme juridice al Președintelui României între 2005-2012), iar altele private (președinte al Comisiei de arbitraj din cadrul Comitetului national ICC între 2016-2018).

  1. Sunteti profesor pentru o disciplina fundamentala functionarii statului, cum vedeti contextul ultimilor ani in materie de constitutionalitate? 

Da. Așa cum spuneam, sunt profesor de drept constitutional la Facultatea de Drept a Universității din București de peste 20 de ani și îmi place ceea ce fac. Faptul că în ultimii ani se tot discută despre Constituție, ca lege fundamentală, are atât o parte pozitivă, cât și o parte negativă. Partea pozitivă constă în faptul că oamenii au înțeles că într-o democrație legile trebuie să fie cele care primează și nu voința individuală a unei persoane sau grup de persoane. Partea negativă este reprezentată de faptul că legile nu sunt totdeauna respectate și, mai grav, nu sunt respectate de către cei care le fac.

  1. De curand ati promovat o carte in care ati pus ani de studiu si cercetare, ce asteptari aveti de la cei care o vor citi? 

Da, într-adevăr, cartea ,,Președintele României în jurisprundența Curții Constituționale” este cea mai recentă carte a mea dintr-o serie ce are în vedere analiza întregii jurisprudențe a Curții Constituționale în cei 30 de ani de existență ai instituției și coincide fericit și cu împlinirea a 30 de ani de la adoptarea actualei Constituții a României. Scriu în mod constant, mai ales pe teme de constituționalitate și de funcționare a instituțiilor fundamentale ale statului. O fac și prin prisma calității mele de profesor și de cercetător în domeniul dreptului. Am relații de cooperare și cu alți colegi de-ai mei profesori din alte țări și consider că prin ceea ce publicăm noi juriștii, putem atrage atenția decidenților asupra necesității îmbunătățirii legilor și asupra nevoii cetățenilor de a avea legi clare și previzibile.

Restul interviului acordat de dl. Prof. Univ. Dr. Ștefan Deaconu poate fi consultat prin accesarea link-ului:  https://news247worldpressuk.com/2021/11/07/prof-univ-dr-stefan-deaconu-educatia-este-un-element-esential-pentru-fiecare-dintre-noi-si-recomand-tuturor-sa-investeasca-in-educatia-lor-in-mod-continuu/?fbclid=IwAR3CPr400S2yFrh2-zKm8R_fZJkVPsFfijV8ASngAxNhj3Ib-sKfDhkRttQ

ABC Juridic

ABC Juridic a luat naştere din dorinţa de a construi perspective pentru viitorii specialişti în domeniul juridic.

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment